Connect with us

ACTUAL

Serul AstraZeneca, pentru care Italia a decis suspendarea temporară a vaccinării, a ajuns şi în judeţele Olt, Gorj, Dolj, Vâlcea şi Mehedinţi. Vaccinarea, suspendată

Publicat

în

Lotul ABV 2856 din vaccinul AstraZeneca, pentru care Italia a decis suspendarea temporară a vaccinării, a ajuns în mai multe judeţe, printre care Olt, Dolj, Vâlcea şi Mehedinţi. Autorităţile au decis suspendarea vaccinării cu serurile din acest lot.

Potrivit unui comunicat remis, joi seara, de CNCAV, „în ceea ce privește lotul ABV 2856 pentru care Italia a decis suspendarea temporară a vaccinării cu vaccinul din lotul menționat, precizăm că România a recepționat prima tranșă de vaccin AZ de 81.600 doze în data de 07.02. ac. Începând cu data de 15.02 a.c., au fost utilizate 77.049 de doze, fiind distribuite în următoarele județe: Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Cluj, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea și Vaslui. Celelate 4.257 se regăsesc în Centrele de vaccinare din județele Bacău, Bihor, Botoșani, Dolj, Gorj, Iași, Neamț, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și 60 de doze la Centrul Regional de Depozitare Craiova”.

Sursa ciată mai arată că, în cursul acestei seri, a avut loc o ședință la care au participat reprezentanții CNCAV, INSP, MS, ANMDMR. Situația celor două loturi de vaccinuri a fost analizată și s-au decis, în unanimitate, următoarele aspecte:

  1. Ca măsură de extremă precauție s-a hotărât carantinarea temporară a dozelor rămase până la finalizarea evaluării Agenției Europene a Medicamentului;
  2. Se continuă vaccinarea cu toate celelalte vaccinuri de la compania farmaceutică AstraZeneca din celelalte loturi existente în momentul de față în România;
  3. Se înlocuiesc cele 4257 doze neutilizate existente în centrele de vaccinare, astfel încât procesul de imunizare să nu fie afectat.

„Menționăm faptul că această decizie a fost luată ca o măsură de precauție extremă, fără să existe în acest moment în România niciun argument științific care să fi impus această hotărâre. Reiterăm faptul că decizia de carantinare a lotului respectv a fost luată exclusiv pe baza evenimentului raportat în Italia”, se mai arată în comunicat.

Joi, ca urmarea a analizei preliminare a cazurilor de evenimente tromboembolice raportate în Austria cu privire la lotul ABV 5300, EMA a transmis un comunicat oficial prin care anunță faptul că la acest moment nu există indicii care să ateste o legătură de cauzalitate între vaccin și evenimentele adverse raportate.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Anchetă după ce o profesoară a murit imediat după administrarea dozei a doua din vaccinul Moderna

Publicat

în

O profesoară, fost director de școală din județul Bihor, a murit imediat după ce i s-a administrat a doua doză de vaccin anticovid Moderna.

Soțul ei susţine că femeia, în vârstă de 55 de ani, a avut reacții adverse grave similare cu cele ale otrăvirii, potrivit Realitatea PLUS.

„Se plângea, după prima doză de vaccin, că îi este frig. Un cadru medical a spus că este posibil ca organismul să se fi luptat. Nu erau frisoane, ci senzații de frig. Înainte de rapel, în ultimele două săptămâni, a avut mai multe dureri, le-am pus pe seama unei crize de fiere.

În dimineața rapelului nu s-a simțit bine, dar în cursul zilei a putut mânca, a mers la rapel și le-a spus medicilor, iar aceștia au considerat că poate face vaccinul. Și eu am făcut tot Moderna”, a spus Vasile Bunea, la un post TV, soțul profesoarei.

Autoritățile au deschis o anchetă în acest caz.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

FOTO: Accident în Râmnicu Vâlcea. Doi copii răniţi

Publicat

în

Doi copii din Râmnicu Vâlcea au fost răniţi, sâmbătă dimineaţa, într-un accident rutier petrecut în cartierul Ostroveni.

În accident au fost implicate trei autoturisme, traficul rutier fiind blocat.

„Accident rutier in Ramnicu Valcea, cartierul Ostroveni, soldat cu 2 victime ranite usor ( minori) , transportate la spital. Sunt 3 autoturisme implicate in accident, traficul este deviat momentan pe Bulevardul Pandurilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Femeia din Slatina, care a făcut şoc anafilactic după vaccin, imunizată cu serul AstraZeneca retras. 2.400 de doze din lotul cu probleme au ajuns în Olt

Publicat

în

2.400 de doze din lotul de vaccin AstraZeneca, suspendat şi de România, au ajuns la centrele de imunizare din judeţul Olt, confirmă DSP. Toate dozele au fost administrate, iar la unul dintre pacienţi a fost înregistrată o reacţie adversă – femeia în vârstă de 46 de ani, care în urmă cu trei săptămâni a dezvoltat o reacţie alergică severă, şoc anafilactic.

Potrivit unui comunicat remis de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Olt, aprovizionarea cu lotul de vaccin AstraZeneca ABV 2856 a început, din data de 14.02.2021. Au fost repartizate 2.400 doze de vaccin, care au fost distribuite şi consumate în perioada 15 februarie 2021 – 3 martie 2021, după cum urmează:

CN Agricol „Carol I” – centrul nr. 2 (etaj 1 clase) – 1.390 doze

Centru de vaccinare Balş, subsol Primăria Oraşului Bals – 620 doze
CMJ Olt – 290 doze
Centrul 2_BATALIONUL 325 ARTILERIE „ALUTUS” – 100 doze

„Din numărul de administrări, în data de 21 febuarie 2021 s-a înregistrat un singur caz care a dezvoltat o reacţie adversă severă post vaccinare ( pacienta a ramas sub supraveghere medicală spitalicească peste 48 de ore, cu evoluţie favorabilă)”, se arată în comunicatul remis de DSP Olt.

Este vorba despre o femeie vârstă de 46 de ani care a dezvoltat, în urmă cu trei săptămâni, o reacție severă post vaccinare, de tip anafilactic, într-un centru de vaccinare din Slatina.

Potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, aceasta s-a prezentat pentru primirea primei doze de vaccin de la AstraZeneca, iar în aproximativ 10 minute după administrarea vaccinului a dezvoltat o reacție alergică cu criterii de șoc anafilactic.

Medicii i-au recomandat, ulterior, să nu mai facă rapelul.

Reprezentanţii DSP Olt mai precizează că a nivelul judeţului nu mai există doze de vaccin din lotul ABV 2856 produs de compania AstraZeneca

„Precizăm, de asemenea, că se continua vaccinarea împotriva Covid-19, cu toate celelalte vaccinuri de la compania AstraZeneca, din celelalte loturi existente în momentul de faţă în judetul Olt”, se mai arată în comunicatul citat.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.