EDUCAŢIE
Un liceu din Slatina a organizat un eveniment pentru promovarea învăţământului profesional
Publicat
în urmă cu 2 săptămâniîn
De
Ionut Jifcu
Proiectul educativ judeţean „Ziua Meseriilor” s-a desfăşurat, joi, la Liceul Tehnologic „Alexe Marin” din Slatina. La eveniment au fost prezenţi, prin intermendiul aplicaţiei Zoom, reprezentanţi ai mai multor societăţi comerciale.
Printre obiectivele propiectului se numără promovarea învăţământului profesional şi tehnic în rândul elevilor de gimnaziu şi studiul opţiunilor profesionale.
La evenimentul de joi au fost prezenţi inspectorul şcolar general Victor Iacobescu, inspectorul adjunct Cristina Andreiana, dar şi reprezentanţi ai mediului de afaceri: Ion Dobrescu, preşedinte al Directoratului Distribuţie Oltenia, Anamaria Drăghici, specialist PR CEZ România, Nicu Durău, director resurse umane Vimetco Alro, Leontina Şerbănică, specialist recrutare Pirelly Tyres România, şi Rodica Obretin, şef serviciu resurse umane, Altur Slatina. Aceştia din urmă au intervenit prin intermediul aplicaţiei Zoom.
„Astăzi demarăm un proiect în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi cu Liceul Tehnologic Matei Basarab din Caracal, proiect care se va derula până la sfârşitul anului şcolar 2021 şi care vizează promovarea învăţământului profesional şi tehnic din judeţul Olt. Acest lucru nu se poate face decât în parteneriat cu agenţii economici, prin campanii publicitare şi cu ajutorul mass-media”, a declarat directorul LT „Alexe Marin”, Valeria Diaconu.
La rândul său, Marilena Cristina Popescu, inspectorul pentru învăţământul profesional din cadrul ISJ Olt, a vorbit despre necesitatea promovării învăţământului profesional şi tehnic, în rândul elevilor de gimnaziu.
„Ne-am dorit să celebrăm, în primul rând, exemplele de bună practică din învăţământul profesional şi tehnic din judeţul Olt. Ne gândim la colegii noştri din instituţii, care lucrează în permanenţă, şi la agenţii economici care ne sunt parteneri. Lansăm astăzi un proiect mult mai amplu. Ca şi obiectiv principal, acest proiect îşi propune realizarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul profesional şi tehnic, într-un procent cât mai mare. Ne dorim să sărbătorim, dar ştim că avem o muncă grea ce ne aşteapă anul acesta pentru realizarea acestei cifre de şcolarizare pentru 2021-2022”, a declarat ea.
Inspectorul şcolar general Victor Iacobescu a vorbit despre necesitatea resetării acestu domeniu de învăţământ.
„Ne bucurăm că ne aflăm astăzi aici, la Liceul Tehnologic Alexe Marin. Încă se încearcă să se promoveze meseria aşa cum o ştiam noi de foarte mult timp, ca o brăţară de aur. Asta înseamnă că noi, în calitate de profesori, ne preocupăm nu doar de ceea ce înseamnă viitorul elevilor ci şi de ceea ce înseamnă latura economică a oraşului, respectiv a judeţului nostru. Felicităm firmele care au sprijinit acest eveniment şi le dorim mult succes”, a afirmat Iacobescu.
Coordonatorii proiectului sunt inspectorul şcolar Marilena Cristina Popescu, directorul LT „Alexe Marin”, Valeria Diaconu, şi directorul LT „Matei Basarab” Caracal, Luminiţa Gîtan-Nicola.
S-ar putea să vă placă
-
Noi angajări de personal medical pentru centrele de vaccinare împotriva COVID-19 din Slatina
-
Social-democraţii din Slatina au oferit flori doamnelor şi domnişoarelor
-
Spitalul Slatina va avea dispozitive anti-incendiu pentru Secţia ATI. Achiziţia întârziată de lipsa bugetului
-
Profesor de la un liceu din Slatina, găsit mort în casă. Florin Pîrvănescu nu mai fusese văzut de câteva zile (FOTO în articol)
-
Marius Oprescu, Emil Moţ şi social-democraţii din Slatina au împărţit flori, de 1 Martie
-
Schimbare importantă. De unde pot fi procurate bilete pentru autobuzele Loctrans Slatina
EDUCAŢIE
De ce a scăzut numărul claselor de învăţământ profesional, în judeţul Olt. Explicaţiile ISJ
Publicat
în urmă cu 2 săptămâniîn
12/03/2021De
Ionut Jifcu
Nu mai puţin de opt clase de învăţământ profesional şi tehnic nu au fost realizate, în acest an şcolar, în judeţul Olt, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar.
Marilena Cristina Popescu, inspectorul pentru învăţământul profesional din cadrul ISJ Olt, spune că principalul motiv ar fi scăderea populaţiei şcolare.
„Putem să comparăm între anul şcolar 2018-2019 şi 2019-2020. A fost o creştere, dar din păcate statistica pe care am observat-o la 1 septembrie, când am preluat mandatul, a fost una de scădere. Nu au fost realizate opt clase de învăţământ profesional şi tehnic, la nivelul judeţului Olt. Având în vedere că anul acesta avem o situaţie deosebită, cu un număr mai mic de clase per total, atât la liceele teoretice, cât şi al cele tehnologice, ne dorim şi ne propunem să realizăm într-un procent cât mai mare numărul de clase pentru învăţământul profesional. Demografia este principalul motiv”, a afirmat reprezentantul ISJ Olt.
Potrivit datelor ISJ, în anul şcolar 2019-2020 situaţia s-a prezentat astfel: învăţământ profesional – 26 clase aprobate cu un număr total de 680 elevi, din care s-au realizat 22 clase cu un număr total de 529 elevi, adică un procent de realizare de 77,8%.
La învăţământul profesional dual au fost şapte clase aprobate cu 190 elevi, s-au realizat toate 7 cu 179 elevi, un procent de realizare de 94%.
Anul şcolar 2020-2021: învăţământ profesional – 35 clase aprobate cu un număr de 980 elevi, din care s-au realizat 29 cu un număr de 677 elevi, procent realizare 69%.
La învăţământul profesional dual au fost patru clase aprobate cu un număr de 114 elevi, am realizat patru cu 110 elevi, procent realizare de 96%.
ACTUAL
Predarea față în față, suspendată în peste 200 de clase de elevi sau preșcolari
Publicat
în urmă cu 2 săptămâniîn
11/03/2021
Ministerul Educaţiei a anunţat că nu mai puţin de 209 clase sau grupe au suspendat activitatea faţă în faţă în perioada 1-10 martie la nivelul întregii ţări din cauza cazurilor de infectare cu noul coronavirus.
Sute de clase au suspendat predarea în şcoli din cauza COVID-19, în condiţiile în care 376 de elevi şi preşcolari au fost confirmaţi cu COVID-19 şi 545 de persoane din sistemul de educaţie au fost confirmate cu noul coronavirus, relatează România Tv.
De asememenea, Ministerul Educaţiei a precizat că peste 35% din numărul total al angajaţilor din sistemul de învăţământ au fost vaccinaţi până miercuri, la ora 19. Este vorba despre 123.059 de persoane.
„Numărul angajaţilor din învăţământ vaccinaţi în perioada 24 februarie – 10 martie, ora 19,00, în centre dedicate personalului din învăţământ este de 63.769, faţă de programarea iniţială, de 60.000 de persoane”, a anunţat Ministerul Educaţiei.
ACTUAL
S-a mai închis o grădiniță din Craiova din cauza cazurilor de coronavirus. Care este situația în județ
Publicat
în urmă cu 2 săptămâniîn
10/03/2021
Crește, de la o zi la alta, numărul elevilor și al cadrelor didactice din județul Dolj infectați cu coronavirus.
Raportarea de miercuri, efectuată de Prefectura Dolj, indică faptul că în data de 9 martie, cinci elevi și 12 cadre didactice au primit rezultat pozitiv la testele efectuate.
Situația din data de 9 martie este următoarea:
ELEVI ŞI STUDENŢI
Nr. crt. | Unitatea de învăţământ | Nr. cazuri | Observaţii |
1 | Şcoala Gimnazială Decebal | 1 | Clasa IV-a on-line |
2 | Şcoala Gimnazială Eliza Opran Işalniţa | 1 | Clasa IV-a on-line |
3 | CN Fraţii Buzeşti | 1 | Clasa VIII-a hibrid |
4 | Grădiniţa Podari | 1 | Ancheta în curs |
5 | Grădiniţa Căsuţa cu poveşti | 1 | Ancheta în curs |
CADRE DIDACTICE ŞI NEDIDACTICE
Nr. crt. | Unitatea de învăţământ | Nr. cazuri | Observaţii |
1 | Grădiniţa cu program prelungit Sf Lucia | 4 (2 educatoare, 2 personal îngrijire) | Grădiniţa trece on-line |
2 | Grădiniţa cu program prelungit Petrache Poenaru | 1 | Ancheta în curs |
3 | Liceul Industrie Alimentară | 1 | Ancheta în curs |
4 | Şcoala Terraveda | 1 | Izolată |
5 | Şcoala Gimnazială N. Romanescu | 1 | Ancheta în curs |
6 | CN Fraţii Buzeşti | 1 | Clasa on-line |
7 | Liceul Teoretic Amărăştii de Jos | 1 | Ancheta în curs |
8 | Liceul Teoretic Bârca | 1 | Izolat |
9 | CN Carol I | 1 | Clasa on-line |
În total, de când au început școlile, fizic vorbind, 95 de elevi și 69 de dascăli s-au confruntat cu această problemă.
Situația epidemiologică la nivel județean arată că, în data de 9 martie, 184 de doljeni au fost confirmați pozitiv cu SARS-CoV-2.
Trei persoane au murit din cauza complicațiilor apărute după infectare, numprul total al deceselor ajungând la 373.
Rata incidentei cumulative COVID-19 la 1000 locuitori in municipiul Craiova este 2,65.

Anchetă după ce o profesoară a murit imediat după administrarea dozei a doua din vaccinul Moderna

FOTO: Accident în Râmnicu Vâlcea. Doi copii răniţi

Femeia din Slatina, care a făcut şoc anafilactic după vaccin, imunizată cu serul AstraZeneca retras. 2.400 de doze din lotul cu probleme au ajuns în Olt

Superbrands România la ceas aniversar: ediția cu numărul 10 pentru România a demarat

Telekom Romania anunţă o aplicaţie care împiedică furtul de identitate în mediul online

VIDEO. Deţinutul evadat din Craiova, găsit într-un canal din curtea spitalului

VIDEO. Poliţia animalelor, percheziţii în Târgu Jiu. Poliţiştii şi mascaţii au descins la o locuinţă unde o femeie ţine zeci de câini şi îi înfometează

Accident pe un drum naţional din Argeş. Trei persoane rănite (VIDEO)

Vicepremierul Dan Barna a declarat că, în România, corupția este o problemă marginală

You must be logged in to post a comment Login